Ruinele oraşului Machu Picchu, descoperite de arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase şi enigmatice locaţii străvechi din lume. Oraşul a fost construit în piatră între flancurile a două culmi din lanţul de est al munţilor Anzi, şi care coboară în pădurile amazoniene.În vreme ce incaşii în mod sigur foloseau vârful muntelui (2761,50 m înălţime), ridicând sute de structuri de piatră începând cu anii 1400, legendele şi miturile indicau faptul că Machu Picchu (însemnând "vechiul pisc" în limba Quechua) era cel mai adorat loc sacru din acele timpuri.Circa 610 metri deasupra, norul înfăşoară ruinele palatelor, băilor, templelor, hambarelor şi a în jur de 150 de case, toate într-o remarcabilă stare de conservare. Multe dintre cărămizile care cântăresc în jur de 50 de tone sunt atât de precis sculptate şi unite cu atâta exactitate, încât îmbinările fără mortar nu permit nici măcar unei lame de cuţit să intre printre ele.Fără îndoială că Machu Picchu repezinta un exemplu de arhitectură şi inginerie tehnică.